Munţi

Munţi pustii cu cer albastru, egoism?
Ochii tăi sunt cer albastru, pesimism?
Eşti o unică pe lume, dintre toţi
Vrei o cheie, cea a lumii porţi

Ceai fierbinte, nu te arde fericirea
Egoismul, el te arde, ca iubirea
Dragoste de mii de ani, în minute
Linişte de ca în roman, doar dispute

Vrei caldură, vrei şi frig, totul vrei
Aţi fost doi la înainte, iar la urmă trei
Ochi albaştri, ochi ca aştri, doi
Noi suntem nimic în lume, noi

Te aşteaptă indignare, rasuflare, mut
N-am facut nimic, nimic nu am putut
Au cazut copacii morţi, e vară
Soarele nu mai e în putere. Să răsară

Marea de lacrimi, sărate ca iubirea
Dulci ca distanţa, frumoşi ca neştirea.
Alinare dedicată substanţelor veninoase
Amintiri ineexistente dar frumoase